dictatorial behavior: o sa scriu o chestie de toata prastia doar ca sa va oblig sa ascultati si empatizati cu o piesa. si daca n-o ascultati, macar cititi-i versurile. (asta ca sa nu mai primesc reclamatii despre ce si cum debitez) ascult de azi-dimineata, de 2 cafele incoace, i remember a lui damien rice probabil cel mai painful strigat din ultimul timp, probabil singurul strigat care, daca ar fi for real, si nu un cantec asortabil oracarui film de tipul lui eternal sunshine of the spotless mind, m-ar izbavi (hard term…) de pasivitatea cu care ma vad remodelata de toate catastrofele geologice care-au schimbat fata planetei asteia de forma, culoarea si gustul unei portocale un pic stricate, genul celor din stocul redus cu 50% in vreun supermarket de cartier (v-am bagat in ceata metaforei pana -n gat :D) si daca ar fi asa, cred ca ar trebui sa ma simt descurajata si sa-mi fixez intalniri lungi si contra-productive cu demonul asta (chiar cu asta, care-si asuma rolul de that someone within care le stie pe toate, desi iata-l personaj in cele mai spooky desene animate banned vreodata), sau sa vorbesc despre tinte si progrese si despre cum viitorul nu mai vine, el vine, dar, in ce ma priveste, fac gestul ala de-a-l fixa locului blocandu-i fuga si transformand-o intr-o alergare pe loc, ca pe banda.
