asa arata 80% din agenda mea 2008 si asa (de patetic) foarte multe din my hopes and expectations si asa cele mai multe dintre dilemele mele existentiale blogurile gem de retrospective ale anului. ca fat frumos, am trait intr-un an cat altii in 3. sau 4. am citit zile lumina in bcu, am facut nopti albe pe mess, am visat cu ochii deschisi, am descoperit oameni, am redescoperit oameni, am scris pages upon pages trying to rid you from my bones, m-am infometat, m-am ametit, m-am murdarit, m-am purificat, am ras cu gura pana la urechi, am plans in hohote, am vrut sa iubesc, am vrut sa fiu iubita, (m-)am tradat, am crezut, am simtit, am stiut, am aflat, am zis "e prea tarziu" si am zis "e prea repede", am trecut prin tunele si am orbit de-atata lumina. am fost acolo sau am lipsit de acolo. am fost respinsa si am fost dorita. am fost dispretuita si am dispretuit. si tot anul seamana cu o dimineata de final de noiembrie cand a cazut prima ninsoare (murdara) si capul mi se rotea in valatucii aburului din vinul fiert baut in urma cu o seara, iar masinile treceau pe langa mine improscandu-ma cu un soi de noroi imaginar, sau cu o seara de septembrie cand am alergat cu dan (frate-mio) pe stadionul constructorul, parasit, cu "i remember" a lui damien rice in urechi, si la final nu-mi mai simteam picioarele, si era ceva irepetabil de trist in sfarseala asta, in plopii prabusiti pe jos, in latratul cainilor vagabonzi de care ne temeam, in felul in care se-ntunecase si-n frigul care se lasase, in palmele pe care le-ncasasem pe neasteptate cu o zi in urma si-n filmul pe care l-am vazut impartind o pizza inainte sa plec la cluj (chill wind), sau cu o noapte cand am mers -brainless- intr-un loc necunoscut si intunecat, iar a doua zi dimineata nu aveam nicio dovada palpabila ca fusesem intr-adevar acolo, asa ca am ratacit o vreme prin oras, inerta, gatuita de un soi nesanatos de emotie, gandindu-ma daca mi-am dat macar numarul de telefon sau daca am fost in stare sa-l spun corect, consolandu-ma, in acelasi timp, ca nu-mi pasa, ca trebuie sa mai si innebunesti uneori, ca nu conteaza, sau cu toate stradutele laturalnice din zona piata mihai viteazu si versurile din lady "i have walked these streets so long, there's nothing right, nothing wrong, but the little wet tears on my baby's shoulder", sau cu o sambata cand, dupa ce am vazut la facultate "looking for richard", am baut cafea dupa cafea in art si simteam ca s-ar putea sa gresesc intrand iar pe that hazardous terrain numit possible long term affection, si totusi… a fost both gloomy and glamorous.
