Ziditoare de virtuti

Buna ziua, bine ati venit pe la mine. Voi continua acum subiectul de ieri. Stiti ca sarea, zaharul si chiar fainoasele, ce sa mai zic de snacks-uri, mezeluri, dau adictie. Progresiv, creierul cere mai mult si mai mult din cele cu care l-am obisnuit. As putea sa ma “acopar” pentru patima mea cu scuza ca ma bucur de mancarea buna pentru a ma menaja de un sevraj…emotional. Si cum sunt o persoana afectata de depresie, ar fi periculos sa risc sa fiu nemultumita, trista, apatica. Bun. Eu cred ca exista demoni. Am convingerea ca acestia nu sunt nimic altceva decat biete spirite (duhuri) inferioare, cazute, care urmaresc sa-si atraga prin ispitire adepti, sa se razbune pentru ravna noastra duhovniceasca, sa ne oboseasca a urma binele, sa se mai amuze si ele. Ideea este ca nu au nicidecum puterea sa nasca ei in noi defectele, doar le amplifica. Pentru ca sunt in noi si pentru ca acceptam asta. Dumnezeu ne ingaduie deplina libertate sa ne lasam dominati de cele bune, ca si de cele rele, suntem singurii care decidem ce alegem pentru fiinta noastra si-n acelasi timp beneficiarii sau rabdatorii consecintelor acestor alegeri. “Dintru inceput raul exista ca posibilitate pentru libertatea omului; acest lucru era indispensabil pentru ca libertatea omului sa fie desavarsita. Daca omul n-ar fi putut face raul, n-ar fi fost cu adevarat liber.” Orientand acest entuziasm al meu pe care-l dedic bunatatilor pe care le cumpar sau le gatesc singura intru placerea gur ii catre perseverenta zeloasa in atingerea obiectivelor spirituale pentru desavarsirea mea, as dovedi tarie si intelepciune. Nu am inca aceasta putere de a renunta la placerile simtuale si ma intreb: “Sunt sub influenta sacaitoarelor duhuri rele? Sunt  la miliarde de km distanta de a deveni virtuoasa doar prin mine insami? Si mai ales: voi deveni totusi intr-o zi? Si ma voi pastra in acea stare?” (Parintele duhovnic pe care-l voi consulta ma va lamuri si ma va ajuta sa gasesc, asa sa-mi ajute Dumnezeu, stiinta de a dirija puterile poftitoare ale sufletului meu catre evolutia mea spirituala.) Stiti, ma enerveaza sa fiu proasta. Si cand folosesc rau libertatea (cea de a cheltui, sa zicem), asa ma vadesc. Nu e vorba aici de biscuiti sau de ciocolata, ci de lipsa de mea de ambitie. Stiu in pangarul manastirii Antim cateva carti pe care le vreau mult, mult, mult. Daca la pretul nu mic platit ieri pe biscuiti as fi adaugat 20 lei as fi avut mai curand acasa unul dintre titlurile tanjite. Acum, astept sa strang banii. “Daca insa omul se ridica impotriva voii diavolilor, este pentru ca sa se poata implini in el voia lui Dumnezeu, iar daca lupta contra patimilor, face aceasta pentru a zidi in el virtutile. Si daca se impotriveste pornirilor rele ale omului vechi, o face pentru a deveni in Hristos un om nou.” Nu accept sa fiu asa putin credincioasa si-asa o amatoare in zidirea in mine a virtutilor. Intr-o zi am sa va povestesc c-am izbandit in lupta mea cu tentatiile netrebuincioase. Nota: 1) demonii in care cred eu nu au coarne si niciun pic de putere in plus asupra mea decat consimt, din slabiciune sa le-o permit; 2) multumesc (cu ceva mirare) celor care continuati sa ma vizitati de cand cu luarea mea – aminte (adica virtutea folosirii cuvenite a puterii de cunoastere) asupra stadiului spiritual in care ma aflu. “Luarea-aminte este asimilabila dreptei socoteli, puterii de a bine-deosebi, si este chiar asa numita de Sfintii Parinti.” Recunosc ca bajbai la greu dar sa stiti, cei care ma cititi mai de demult, ca ma simt mai bine de cand am aceasta preocupare si faptul ca  mi-ati ramas aproape ma intareste simtitor. Indrazniti totusi sa ma parasiti daca ati incetat sa rezonati cu ce scriu, nu ma supar deloc, pe nimeni.